Masuratori Terestre si Cadastru MTC
Scurtă descriere a programului de studii
Programul de studii MTC asigură o pregătire temeinică privind utilizarea instrumentelor topografice şi geodezice din domeniu, aplicarea metodelor şi procedeelor de lucru pe teren, prelucrarea datelor măsurate folosind programe specializate şi calculatoare, obţinerea produselor denumite generic livrabile, care constau în planuri topografice, cadastrale, de situaţie, tematice, grafice, profile, precum şi în realizarea de baze de date, care conţin atributele obiectelor spaţiale reprezentate sub formă digitală.
Profesia are avantajul utilizării de noi tehnologii: staţii totale robotizate, GPS, senzori LiDAR, scanare laser, modelare 3D, interferometrie, UAV, drone, fotogrametrie digitală, geodezie spaţială, cartografie digitală, baze de date, CAD, GIS, BIM etc. Aplicaţiile practice se bazează pe referate, proiecte şi lucrări care rezolvă situaţii întâlnite în producţie.
Practica de specialitate se desfăşoară pe teren, pe echipe, cu aparatura din dotare şi la firme de profil. Periodic sunt desfăşurate prelegeri/workshop-uri ale firmelor producătoare de aparatură (Trimble, Leica, Topcon) şi de software de prelucrare a datelor din domeniul geodeziei, topografiei, cadastrului etc.
Informatii
- Facultatea: GEODEZIE
- Programul de studii de licenţă: MĂSURĂTORI TERESTRE ŞI CADASTRU
- Domeniul fundamental: ŞTIINŢE INGINEREŞTI
- Domeniul de licenţă: INGINERIE GEODEZICĂ
- Coordonator: Consiliul Facultăţii /
- Decan, Prof.univ.dr.ing. Gheorghe BADEA
- Durata studiilor / numărul de credite: 4 ani / 240 credite
- Forma de învăţământ: ZI
Competenţe profesionale
- Proiectarea şi realizarea de reţele geodezice spaţiale pentru ridicări topografice, cadastrale şi alte lucrări inginereşti
- Efectuarea de ridicări topografice specifice, necesare elaborării de planuri și hărți topografice și tematice
- Ridicarea reţelelor tehnico-edilitare prin efectuarea măsurătorilor unghiulare, de distanţe, de diferenţe de nivel, în scopuri geodezice şi reducerea acestora la suprafaţa de referinţă
- Aplicarea pe teren a proiectelor de urbanism și amenajarea teritoriului, construcţii civile şi industriale, căi de comunicaţie și lucrări de artă, construcţii hidrotehnice și îmbunătăţiri funciare etc.
- Determinarea deplasărilor şi deformaţiilor construcţiilor şi terenurilor
- Realizarea de sisteme informaţionale în cadastru şi în domeniile de specialitate, precum și utilizarea lor pentru lucrări de publicitate imobiliară și pentru evaluarea proprietăţii imobiliare
Competenţe transversale
- Soluționarea eficientă a situațiilor problemă cu grad mediu de dificultate, cu respectarea principiilor şi a normelor de etică profesională și promovarea unei atitudini responsabile faţă de domeniul ingineriei geodezice
- Aplicarea eficientă a tehnicilor de comunicare şi de relaţionare la nivel organizaţional sau de grup profesional în condiţiile asumării de roluri specifice diferitelor niveluri ierarhice
- Autoevaluarea nevoii de formare profesională, de evoluţie în /profesie, de dezvoltare a competentelor dobândite şi de adaptare la cerinţele unei societăţi dinamice
Perspective după finalizarea studiilor
Inginerii geodezi, absolvenţi ai programului MTC pot activa în instituţii publice sau private, care au drept obiect de activitate: gestionarea datelor geospaţiale, probleme de poziţionare 1D, 2D, 3D, urmărirea comportării în timp a terenurilor şi construcţiilor, trasarea elementelor topografice, GIS, înregistarea imobilelor în cadastru şi cartea funciară, evaluarea imobilelor etc.
Potenţialii angajatori
- Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) – Direcția de Cadastru și Geodezie – Serviciul de Cadastru, Serviciul Geodezie, Serviciul de Înregistrare Sistematică a Proprietăților Imobiliare
- Centrul Naţional de Cartografie (CNC)
- Oficiile de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) (42)
- Administraţia locală – serviciul cadastru din cadrul primăriilor (UAT)
- Ministerul Lucrarilor Publice, Dezvoltarii și Administrației (MLPDA) – Direcţia Generală de Dezvoltare Regională – Direcția Politici și Strategii, Serviciul Analize Teritoriale și Baze de Date
- Ministerul Transporturilor, Infrastructurii si Comunicatiilor (MTIC) – Direcția Generală Strategie și Management – Biroul Implementare Master Plan
- Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) – Direcţia Managementul Riscului la Inundaţii şi Siguranţa Barajelor – Compartiment Siguranţa Construcţiilor Hidrotehnice
- Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR)– Biroul Patrimoniu
- APIA (Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură)
- Societăţi comerciale cu profil:
- Topografie, Cadastru, Geodezie, Fotogrammetrie, Cartografie
- Construcţii,
- Infrastructura de transport,
- Resurse minerale,
- Protecţia mediului,
- Servicii de utilităţi
- independent, ca persoană fizică autorizată de ANCPI/OCPI
Preşedintele FIG (International Federation of Surveyors (Federaţia Internaţională a Geodezilor) a prezentat la Hanoi, Vietnam 2019, un articol în care, întrebarea – “what is surveying ?” are răspunsul dat în imaginea de mai jos:
By Rudolf STAIGER, President FIG (2019-2023)