Studii de doctorat

Domeniul de studii universitare de doctorat in Inginerie Geodezică (DSUD IG) din cadrul Şcolii Doctorale a UTCB a fost acreditat de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) prin Hotărârea Consiliului ARACIS din şedinţa din data de 24.11.2022, fiind primul infiinţat in România.

Curriculum-ul multidisciplinar al acestui program este conceput pentru a îndeplini standardele internaționale riguroase de cercetare, precum și cerințele academice ale învățământului superior din Romania, în relație cu nevoile specifice din mediul economic și social, public sau privat. Programul integrează multiplele specialități academice, care reprezintă etapele: preluarea elementelor măsurate din teren, prelucrarea acestor date prin algoritmi specifici măsurătorilor de precizie, aplicarea suportului matematic pentru a determina coordonate tridimensionale şi a calcula preciziile obţinute, interpretarea ştiinţifică a rezultatelor, efectuarea de analize spaţiale etc.

Deoarece Ingineria Geodezică este în sine un domeniu complex, constituie și o posibilă interfață cu alte domenii științifice, programul fiind astfel deschis absolvenților de master care au studii de licenţă într-o gamă largă de specializări: Măsurători terestre şi cadastru, Cadastru şi managementul proprietăţilor, Geodezie, Topogeodezie și automatizarea asigurării topogeodezice, Topografie minieră etc.

Importanţa domeniului Inginerie Geodezică – Contribuţii pe care le pot avea specialiştii în domeniul Inginerie Geodezică cu studii de doctorat la implementarea Planul Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR)
Planul Naţional de Redresare și Reziliență (PNRR) este un document strategic ce stabilește prioritățile investiționale și reformele necesare pentru redresare și creștere sustenabilă, corelate tranziției verzi și digitale avute în vedere de Comisia Europeană.
PNRR răspunde nevoilor sectoriale din principalele domenii economico-sociale, fiind promovate o serie de reforme importante care să conducă la creșterea capacității de adaptare la situațiile de criză.

Reformele și investițiile sectoriale se întrepătrund prin abordări integrate și sustenabile, care converg spre strategiile statului român:
▪ Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030;
▪ Strategia Națională de Sănătate 2021-2027;
▪ Strategia Națională pentru prevenirea situațiilor de urgență 2016-2025;
▪ Strategia Națională de Renovare pe Termen Lung (2020-2050);
▪ Strategia de dezvoltare teritorială a României (SDTR) 2018-2035;
▪ Master Planul General de Transport și planurile de mobilitate urbană;
▪ Politica Urbană a României 2020-2035;
▪ Strategia Națională privind Agenda Digitală pentru România – post 2020;
▪ Strategia Națională a Locuirii 2018-2030.

CONDUCATORI DE DOCTORAT