Absolventii povestesc …

22 mai 2020
ing. Anamaria Barsan: „Anii de facultate au fost cu siguranta unii dintre cei mai frumosi, de la cadrele didactice care au incercat fiecare sa ne insufle cate o ramura a geodeziei pana la prieteniile care s-au legat si continua si astazi. Am avut sansa de a lucra pentru primul metrou care se construieste in Doha, Qatar iar in prezent lucrez pentru o companie de monitorizare si instrumentare geotehnica, avand proiecte pentru compania publica de transport a Londrei (TFL). Cred ca cel mai important lucru, uitandu-ma inapoi este sa tii pasul cu tehnologiile noi si sa te indrepti in directia care iti da motivatie.”
ing. Andreea Anghel: ” M-am inscris la Facultatea de Geodezie fara sa stiu foarte multe despre ea; pe vremea aceea, ma pasionau matematica, fizica si desenul. Pe parcursul anilor de facultate mi-am dezvoltat o mare parte din calitatile care m-au ajutat sa aleg domeniul in care lucrez acum, in GIS. (…) am facut tot posibilul sa obtin cat mai multe informatii despre acest domeniu, fapt pentru care mi-am dat si lucrarea de disertatie in GIS si, in acelasi an, m-am angajat in firma la care lucrez, Esri Romania.”
dr. ing. Maria Alexandra Popescu: ” Inspiratia mea in a urma aceasta facultate a fost tatal meu. Multe amintiri sunt legate de aceasta meserie si am ajuns sa o pretuiesc mai ales prin modul in care tatal meu descria importanta si frumusetea ei. La Facultatea de Geodezie din Bucuresti am urmat cursuri de licenta, de master si de doctorat. Pot sa spun ca in toata aceasta perioada am intalnit multe provocari, oameni deosebiti si am trait foarte multe momente frumoase. Toate acestea m-au ajutat sa imi formez o noua viziune si mi-au deschis oportunitati minunate in ceea ce priveste cariera. In prezent sunt Business Analyst intr-o companie multinationala, pe proiecte ce includ componente spatiale (date navigatie, GIS, geo-marketing). „
ing. Bogdan Paul Popescu: ” Decizia de a urma Facutatea de Geodezie a fost relativ usoara, tatal meu terminand cu multi ani in urma aceeasi facultate si avand o experienta de peste 30 de ani in domeniu. Descrierea meserie si a importantei lucrarilor la care a participat m-au convins. Dupa terminarea facultatii am lucrat in cadrul unei firme de topografie, in care am acumulat o enorma experienta atat pe teren cat si la birou, dar am simtit nevoia unei schimbari, si am reusit. Am fost primul angajat al SITECH Romania, dealer-ul Trimble in Romania pentru Sisteme de ghidare automata a utilajelor de constructii, aparatura topografica si software pentru santiere. Prin munca, seriozitate si mai ales printr-o dorinta continua de acumulare de noi cunostinte teoretice si tehnice, am ajuns ca in prezent sa ma ocup de tot ceea ce inseamna dezvoltarea activitatii companiei si implementarea tehnologiilor Trimble pe santiere de constructii din Romania si Rep. Moldova, activand in cadrul unei companii cu sedii in toata Europa.”
Ing. Elena Ungureanu: ” Inca din timpul liceului stiam ca vreau la Geodezie. Aveam un vecin care era inginer geodez si mi-a placut de la inceput aceasta meserie. Cum la moda pe atunci era ASE-ul, am fost fortata de familie sa urmez cursurile acestei facultati, dar dupa un an m-am inscris si la Geodezie.  (…) De 3 ani lucrez in Stockholm – Suedia unde am avut sansa sa particip in cadrul unor proiecte extrem de frumoase: 3 tuneluri rutiere si 2 poduri metalice. Munca in afara tarii poate parea pentru unii dintre voi ʺraiul pe pamantʺ, dar din experienta recomand sa va ganditi bine ce va doriti atunci cand optati pentru un job in strainatate. Experienta si conditiile de lucru sunt superioare celor din tara, dar exista si dezavantaje. Mult succes va doresc si sa aveti o doza de curaj in toate deciziile pe care le luati. „
ing. Gabriel Radu: ” Inca din timpul facultatii lucrez intr-o companie multinationala pe postul de inginer geodez. Aceasta companie se numeste Apa Nova Bucuresti, membra a grupului Veolia Environnement. Obiectul de activitate al companiei il reprezinta furnizarea serviciilor publice de apa potabila si canalizare locuitorilor capitalei, iar activitatea mea principala o reprezinta realizatea si prelucrarea masuratorilor topografice, in vederea obtinerii planurilor de situatie. Incepand cu anul 2012 sunt persoana fizica autorizata de Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara in vederea realizarii lucrarilor de geodezie,cadastru si cartografie pe teritoriul Romaniei. „
ing. Lazar Claudiu Mihai: „Geodezia nu a reprezentat prima mea optiune de studiu, dar m- a incantat ideea de „masuratori terestre” si am ales acest drum in detrimentul telecomunicatiilor. Topografia este ramura pe care am ales sa o practic si pot spune ca o exercit cu placere si in ziua de azi. Proiectele la care am participat pana acum, precum si cel prezent, ma fac sa declar ca am ales o meserie frumoasa, care necesita atentie sporita si o minte flexibila. Cel mai important este, dupa parerea mea, ca geodezia ofera sansa si posibilitatea de a calatori, de a cunoaste diverse culturi si oameni, de a imbunatati mereu tehnologia si metodele de lucru, de a face legatura intre realitate (teren) si proiecte (idei). „
ing. Sorin Gabriel Dumitrescu: Absolvent promotia 2010 – Licenta si 2012- Master. In present – Sef Serviciu Topografie, Cadastru, GIS – OMV Petrom SA.
ing. Emese Csukas (Mihaly): ” Cand am intrat la geodezie, habar nu aveam ce inseamna geodezia. Am dat admiterea la arhitectura, dar nu am intrat, asa ca am ramas la planul B, geodezia. In primul an de facultate mi-am facut o vaga idee despre aceasta meserie, iar materiile din anul doi mi-au placut la nebunie si am realizat ca mi-ar placea sa lucrez in domeniu. Dupa 4 ani de facultate si un an de masterat am trimis un CV la cea mai mare firma de topografie din judet. Vazand educatiile mele m-au angajat fara interviu si in mai putin de un an am ajuns manager de proiecte. Am terminat cu succes proiecte de G.I.S., de cadastru general si de specialitate, de topografie si proiecte nationale precum LUCAS. In colaborare cu un programator am automatizat procesele de intocmire a documentatiilor cadastrale si am proiectat baze de date spatiale adaptate nevoilor firmei si cerintelor standard. „
ing. Alice Nicolaescu (Floarea): „Dupa 6 ani petrecuti in cadrul Facultatii de Geodezie, am ramas cu o meserie recunoscuta international, multi prieteni si o multime de momente de neuitat! Din 2010 pana la sfarsitul lui 2013 am lucrat in Romania in cadastru. La inceputulul anului 2014 m-am mutat in Australia si a inceput provocarea gasirii unui loc de munca! Am iesit victorioasa dupa 3 luni de zile, cand o companie care se ocupa cu lucrari de topografie m-a contactat fiind impresionata de CV meu. Initial m-au chemat doar pentru doua zile ca proba, insa din momentul acela am fost angajata! Adaptarea in Australia nu a fost dificila deoarece topografia este aceeasi oriunde un lume! „
ing. Miraute Marian: ” Această meserie mi-a oferit posibilitatea de a lucra în diferitele domenii pe care le acoperă, precum cel al Cadstrului al Topografiei Inginerești al Fotogrametriei sau al Sistemelor Informaționale Geografice. Astfel am ajuns să profesez această frumoasă meserie pe continentul African participând în Congo Brazzaville la Proiectul de Introducere a Cadastrului General dar și pe continetul European la o companie de profil din Marea Britanie. În prezent am revenit în țară, sunt persoană fizică autorizată și continui să profesez această meserie la o companie de profil tehnic. În final vă pot spune că puteți să vă atigeți oricare țel dacă vă puneți mintea la contribuție, astfel vă doresc succes și spor în toate.”
,